Protecţia oferită împotriva Covid-19 de vaccinul Pfizer scade mai repede decât a serului AstraZeneca - studiu

  Eficienţa împotriva Covid-19 a vaccinului dezvoltat de Pfizer şi BioNTech scade mai repede decât cea a serului AstraZeneca, potrivit unui studiu publicat joi de cercetători de la Universitatea Oxford, care a participat la dezvoltarea acestuia împreună cu firma anglo-suedeză.  

 „Două doze de Pfizer-BioNTech au o eficienţă mai mare, iniţial, împotriva noilor infecţii, dar aceasta scade mai repede în comparaţie cu două doze de AstraZeneca-Oxford, au spus cercetătorii de la Oxford.

 Studiul este bazat pe rezultatele unui sondaj realizat de Office for National Statistics din Regat care a derulat, aleatoriu, teste PCR din decembrie 2020 până luna aceasta.

 A fost descoperit că „dinamica imunităţii după două doze diferă semnificativ” între Pfizer şi AstraZeneca, potrivit Departamentului de Medicină Nuffield din Universitate.

 Pfizer are „o mare eficienţă iniţială”, dar „a înregistrat un declin mai rapid în protecţia împotriva unei încărcături virale mari şi a infecţiei cu simptome”, la câteva luni de când schema de vaccinare a fost completă, deşi ratele rămân scăzute pentru ambele vaccinuri.

 „Rezultatele arată că, după patru până la cinci luni, eficienţa acestor două vaccinuri va fi similară”, au adăugat oamenii de ştiinţă, subliniind că efectele pe termen lung trebuie studiate.

 Rezultatele studiului au fost publicate în timp ce Israelul administrează deja doza suplimentară de Pfizer, după ce 58% din populaţie a primit deja două doze din acest vaccin.

 SUA urmează să ofere spre administrare a treia doză de Pfizer şi Moderna, din 20 septembrie.

 Cercetarea Oxford a mai descoperit că protecţia a fost mai mare în cazul celor care au fost deja infectaţi cu SARS-CoV-2.

 Studiul a examinat două grupuri de peste 300.000 de oameni cu vârste mai mari de 18 ani, mai întâi în perioada dominată de varianta Alpha a coronavirusului, apărută în Kent (sud-estul Angliei), apoi, din luna mai, când Delta a devenit varianta dominantă.

 El a confirmat că vaccinurile sunt mai puţin eficiente împotriva Delta, care a fost descoperită în India. Vaccinul dezvoltat de AstraZeneca este oferit la scară largă în Marea Britanie, în timp ce persoanele cu vârste de până la 40 de ani primesc Pfizer sau Moderna, din cauza riscului de apariţie a cheagurilor de sânge.

 

  Sursa: adevarul.ro

Share.