VIDEO // Un tânăr moldovean stabilit în Dublin și-a emoționat conaționalii cu o piesă proprie

  Imaginile cu tânărul moldovean care interpretează o piesă proprie la chitară au devenit virale pe rețelele de socializare, după ce un coleg de al lui a înregistrat momentul care îţi răvăşeşte sufletul.  

 Tânărul din Republica Moldova muncește la Dublin, în Irlanda, iar video cu el a devenit viral pe Facebook, strângând mii de like-uri și de distribuiri.

 Gheorghe Gavrilița are 26 de ani și lucrează în domeniul construcțiilor. În timpul unei pauze de muncă acesta a interpretat o melodie în care și-a exprimat dorul, nostalgia și dorința de a se întoarce cândva definitiv pe plaiurile natale.

 Imaginea muncitorului la lucru, departe de casă, precum și cuvintele cântecului compus și interpretat de tânărul moldovean, au ajuns la sufletele românilor și moldovenilor de pe Facebook, care l-au distribuit masiv.

 Mulți s-au regăsit, probabil, în tot ceea ce Georgel a reușit să transmită prin cântecul lui: „Dar eu mai cred, încă mai cred, speranța nu mă lasă / Știu că odată, într-o zi, voi reveni acasă… / Și că va fi un cer senin și drumurile bune / Iar frații mei un bun venit din suflet îmi vor spune.”

 Gheorghe Gavrilița este originar din Republica Moldova, satul Mileștii Mici. A studiat muzica la Școala de Arte și a absolvit Colegiul de Medicină.

 „Pentru că salariile sunt foarte mici în țară, am decis să emigrez în străinătate, pentru un viitor mai bun și sunt de 3 ani în Irlanda”, a mărturisit Gheorghe.

 În timpul pandemiei, când de lucru era mai puțin și trebuia să petreacă timp îndelungat în casă, Georgel a decis să învețe să cânte la chitară.

 „Timp de o lună de zile am stat câte 5-6 ore pe zi și am studiat chitara ca într-un final, într-o perioadă relativ scurtă, să mă descurc și să interpretez melodii la acest instrument”, a mai dezvăluit Georgel.


Share.