Prima reacție a Kremlinului după contraofensiva de succes a Ucrainei în regiunea Harkov

  Kremlinul a anunțat luni, prin vocea lui Dmitri Peskov, că Rusia își va atinge obiectivele „operațiunii sale militare speciale" în Ucraina, acesta fiind primul răspuns al Kremlinului la progresele semnificative ale Ucrainei din weekend în regiunea Harkov, transmite Reuters, preluată de hotnews.  

 Aceasta este prima reacție a Moscovei în privința contraofensivei fulger din regiunea Harkov, în condițiile în care duminică nici preşedintele Putin, care este comandantul suprem al forțelor armate ale Rusiei, nici ministrul apărării, Serghei Șoigu, nu au comentat public înfrângerea trupelor rusești, în condițiile în care Kievul afirmă că a recucerit peste 3.000 de km pătrați de teritoriu în decurs de doar câteva zile.

 Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a refuzat să răspundă direct, când a fost întrebat de un reporter dacă președintele Vladimir Putin are încredere în conducerea sa militară, răspunzând că „operațiunea specială" va continua până când își va atinge obiectivele.

 „Operațiunea militară continuă", a spus Peskov. „Și va continua până când obiectivele stabilite inițial vor fi atinse”.

 Vladimir Putin e informat cu privirea la evoluțiile de pe front

 Peskov a adăugat că Putin este în contact permanent cu comandanții militari din Ucraina și este informat în mod regulat cu privire la evoluțiile militare.

 Peskov a refuzat să răspundă la întrebările privind o posibilă mobilizare pentru a sprijini campania militară, un lucru cerut de naționaliștii care sunt dezamagiți de rezultatele armatei ruse în Ucraina.

 Până în prezent, Putin nu a recurs la mobilizarea rezervelor Rusiei, care numără aproximativ 2 milioane de oameni cu serviciul militar efectuat în ultimii cinci ani.

 Nu există perspective pentru discuții despre pace

 Peskov a mai spus că Rusia nu vede nicio perspectivă de discuții de pace cu Ucraina, sau motive pentru astfel de discuții.

 Într-o teleconferință cu reporterii, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a mai declarat, de asemenea, că nu au loc discuții despre posibila demilitarizare a centralei nucleare din Zaporojie, una dintre recomandările cheie ale Agenției Internaționale pentru Energie Atomică în urma vizitei sale la centrală.

 Rușii au abandonat oraș după oraș

 Căderea rapidă a oraşului Izium din regiunea Harkov a fost cea mai mare înfrângere militară a Rusiei de când trupele sale au fost forțate să îşi întrerupă atacul împotriva capitalei ucrainene Kiev, în luna martie.

 În timp ce forțele ruseşti au abandonat sâmbătă oraș după oraș în Ucraina, președintele Vladimir Putin inaugura cea mai mare roată de observație din Europa într-un parc din Moscova, pe fondul focurilor de artificii care au luminat cerul peste Piața Roșie, pentru a sărbători întemeierea orașului în anul 1147, relata duminică agenția de presă Reuters, citată de Rador.

 Contraofensiva fulgerătoare începută luni de trupele ucrainene, care a depășit toate așteptările experților, pare să fi provocat un colaps catastrofal al trupelor rusești din regiunea Harkov, care fie sunt distruse sau capturate în luptă, fie se retrag în debandadă, lăsând armament și muniție în urmă.

Share.